Să apari în primăvară, să mori când mor și roze,
Să te înalțe-n ceruri zefirul cel mai pur,
Apoi să mi te legeni pe sân de tuberoze,
Prea îmbătat de-arome, lumină și azur,
Iar când o pudră fină aripile ți-or cerne,
Zbura-vei ca un suflu spre bolțile eterne.
Aceasta-ți este, iată, vremelnica menire!
La fel precum dorința, nicicând în viață-aflată,
Deși, cu-nverșunare, asiduu căutată,
Doar dacă-n rai vei merge, găsi-vei fericire!
Le papillon.
Naître avec le printemps, mourir avec les roses,
Sur l’aile du zéphyr nager dans un ciel pur,
Balancé sur le sein des fleurs à peine écloses,
S’enivrer de parfums, de lumière et d’azur,
Secouant, jeune encor, la poudre de ses ailes,
S’envoler comme un souffle aux voûtes éternelles,
Voilà du papillon le destin enchanté!
Il ressemble au désir, qui jamais ne se pose,
Et sans se satisfaire, effleurant toute chose,
Retourne enfin au ciel chercher la volupté!
Sensul versurilor
Piesa descrie viața efemeră a unui fluture, comparând-o cu dorința umană nesatisfăcută. Sugerează că fericirea deplină poate fi găsită doar dincolo de viața terestră.