Vuind ș-azvârl șuvoaiele devale
Pe deal stă zarea de brânduși albită.
În aer e-o căldură liniștită,
Pe bolți un nor de-argint se rupe-n pale.
Sar apele din matca prididită;
Un cocostârc, pe mal, pășește-agale,
Dând spaima-n broaștele ce-i fug din cale.
Ies aburi calzi din pajiștea-ncropită.
Și nici un sloi n-a mai rămas pe gârlă;
Doinind, s-aude trișcă de la târlă.
Iar mieii, strânși în cârduri, zburdă-n soare.
Pământu-ntreg, ca-n prima dimineață,
Se umple de lumină și viață,
Iar inima-mi se-ntunecă și moare.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj idilic de primăvară, plin de viață și lumină, dar în contrast cu sentimentele de întunecare și moarte din sufletul naratorului. Există o disonanță puternică între frumusețea exterioară și starea interioară a eului liric.