M-am regăsit. Ce dor mi-era de mine,
Copilul visător de altădată!
Mă simt plutind – privirea mea-nsetată
Se pierde-n orizonturi largi, senine.
De-acum, ispititori, în van mai cată
Viclenii ochi… îi știu atât de bine!
O, nu mai tremur când mă uit la tine,
Și azi te iert, căci rana-i vindecată.
Iar visul tău – ca pânza Penelopei –
Se țese ziua, noaptea se destramă…
Noian de întuneric ne desparte!
Zadarnic zâmbitoare te apropii,
Și glasul tău tremurător mă cheamă –
Tot mai străină-mi ești, tot mai departe…
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de regăsire a sinelui și iertarea trecutului. Vorbește despre depășirea unei relații și acceptarea distanței dintre două persoane, marcând o evoluție personală și o vindecare emoțională.