De unde vin? De unde se coboară
În mine nălucirea lor adâncă?
Vor fi rămas din vremi de-odinioară?
Se smulg din vremi neîmplinite încă?
Câte tăceri s-or fi topit în ele,
Că sunt atât de limpezi și de pline!
Făcute-s printre înalte bolți senine,
S-alunece pe lungi priviri de stele.
Din stele chiar vor fi venind! Sau, poate,
Un băștinaș din alte lumi străbate,
Cercetător, atât amar de drum
Și la fereastra minții mele bate
Cu-o mână străvezie ca de fum.
O, glasuri care m-ați ales popas,
Când n-oi mai fi și eu decât un glas,
Ma veți lua pe calea de apoi
Prin vămile văzduhului cu voi,
Sau mă veți părăsi în drum, stingher,
Uitat, pierdut în vreun străin ungher
Al cosmosului fără jos și sus,
La fel cu-atâtea glasuri ce s-au dus?
Sensul versurilor
Piesa explorează originea unor glasuri misterioase și rolul lor în viața și moartea eului liric. Se întreabă dacă aceste glasuri îl vor ghida după moarte sau îl vor abandona, lăsându-l pierdut în vastitatea cosmosului.