Ausonius, poet cu dulce nume
Pe când erai magistru-n
Burdigala,
Soarele
Romei asfințea în lume,
Și barbarii își începeau năvala.
Dar tu, cu strălucire slujind
Efemeridei,
Vorbeai în hexametrii de vinuri și de stridii.
Papirusuri cu stihuri strângeai în besactea
Și petrecând domoale zile
Descopereai apropieri subtile
Între o roză tânără și-o stea.
Era un veac crepuscular acela
În care limpede cântai
Mosella
Și cei din urmă dafini elini sădiți la
Roma
Își răspândeau în versul tău aroma.
C-un fir pe care-l trag din stele.
Poeții leagă vremile-ntre ele.
Sunt șaisprezece veacuri de la tine:
Mai ard și-acum făcliile latine.
Sensul versurilor
Piesa evocă figura poetului Ausonius și contextul său istoric, marcând tranziția de la splendoarea Romei la invaziile barbare. Poetul, dedicat frumuseții efemere și artei, creează o legătură peste secole, amintind de moștenirea culturală latină.