Un arbor când puternic spre domele-nstelate
Înalță-ale lui ramuri de frunze încărcate,
Făcând la ceilalți arbori o umbră-omorâtoare,
Pe când, prin rădăcine mereu cuceritoare,
Păstrează-n stăpânire tot locul apucat,
Așa încât lăstarii de-abia găsesc la soare
Un loc să-și mai înfigă plăpândele picioare,
A meritat securea și trebuie tăiat!
Sensul versurilor
Metafora unui lider puternic și opresiv care, deși impunător, sufocă dezvoltarea celorlalți și merită înlăturat pentru a permite creșterea noilor generații. Este o pledoarie pentru sacrificiul personal în beneficiul colectiv.