Rondelul oglinzii.
Din al oglinzii luciu rece,
De apă-adâncă, se desface
O liniște de dulce pace,
Ce-ntregul suflet mi-l petrece.
Obida vrând să mă înece,
Zadarnic firea și-o preface.
Din al oglinzii luciu rece,
Uitarea numai se desface.
Chiar dorul vieții-n mine tace-
Izvor ce gata e să sece;
Și pe-al meu chip, ce-n umbră zace,
Un fel de vis de opium trece
Din al oglinzii luciu rece.
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de liniște și uitare reflectată într-o oglindă, unde durerea își pierde din intensitate, iar dorința de viață stagnează. Imaginea oglinzii devine un simbol al unei realități filtrate, un vis opiumic care aduce o pace dulce, dar și o detașare de viață.