Țărmurile sunt departe, marea urlă-nfuriată,
Luntrea cade sfărâmată;
Tânărul pescar ce are cap de înger, corp de-atlet,
Înghițit se duce-ncet.
Brațul său, în care mușchii stau ca funii încordate,
E destins pe jumătate.
Și-aplecându-se pe gâtu-i, al său chip atins de val
Poartă-al morții semn fatal.
S-a sfârșit! Dar sub făptura ce de-a lungu zace-ntinsă
Apa-n brațele-i cuprinsă,
De-o simțire neînțeleasă e pătrunsă până jos
Și se mișcă zgomotos.
Sensul versurilor
Un tânăr pescar moare într-un naufragiu. Versurile descriu agonia sa și impactul morții asupra naturii înconjurătoare, sugerând o legătură misterioasă între trupul neînsuflețit și mare.