I
Cunosc o fântână pe valea umbrită,
Un grangur de aur cântând m-a-ndemnat
S-adorm între frunze de plopi şi răchită,
Să uit de oraşul în care-am oftat.
Pe valea umbrită cunosc o fântână,
O mierlă cu care de vorbă am stat,
Aflând că durerea o sufăr stăpână,
A râs cât se poate, iar eu am oftat.
Pe valea umbrită cunosc o fântână.
II
Prin frunze ascunsă albeşte pe vale,
În lume ce caut şi ce-am căutat?
De mine mi-e jale, de alţii mi-e jale.
Oh! grangur de aur cu viers neuitat!
Albeşte pe vale prin frunze ascunsă,
Izvorul ei curge de zori sărutat,
Dar e a mea soartă la culme ajunsă.
Oh! tainică mierlă cu râs neuitat!
Fântâna sub frunze albeşte ascunsă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și nostalgie, căutând refugiu în natură, lângă o fântână magică. Naratorul reflectă asupra propriei condiții și asupra durerii, găsind un ecou în cântecul păsărilor.