Bătrâna stâncă uriașă e neclintită de pe loc
O sapă apele să scape de ea, și-n veci o pizmuiește
Țăranul prost, zicând c-ar face ogor din locul ce robește
C-un ceas-nainte ca s-o surpe de-ar fi să afle vreun mijloc.
Bătrâna stâncă simte gândul ce împrejurul ei rânjește,
Dar tace, și când suflă crivăț ea sfarmă viforul tăios,
Și ocrotită valea-ntreagă dă roade spornice voios,
Pe când chiar apa care-o sapă din sânul ei se limpezește.
Bătrâna stâncă e zadarnic de ani luată la mijloc…
În umbra ei pasc încă mieii și-ajung vlăstarii brazi puternici,
Și fie-n mare sau mic număr, neputincioși sunt cei nemernici —
Bătrâna stâncă uriașă e neclintită de pe loc.
Sensul versurilor
Piesa celebrează rezistența și statornicia în fața adversității. Bătrâna stâncă, simbol al forței și al constanței, rămâne neclintită în ciuda încercărilor de a o doborî, oferind adăpost și resurse celor din jur.