Câteodată iarba se întoarce
împotriva-mi,
râurile pornesc înapoi pe priviri
săpându-mi în orbite
albii inverse răni de os adânc,
dar totul e o părere,
adevărul nerostit,
esfârșit adevărul
e întotdeauna altul,
eu sunt somnul firii, veghea răsturnată,
și mă nasc mereu,
și mor de fiecare dată
ca o rază a însingurării
sărutând pieziș
creștetul și tălpile lumii.
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclul nesfârșit al vieții și al morții, văzând natura ca un martor și participant la această transformare continuă. Sinele se redefinește constant, într-o căutare perpetuă a adevărului.