Pustie lucrare
alunecare a nemișcării
se prelinge umbra umedă a igrasiei
prin simțăminte.
Într-o surpare măruntă
se cojește și cade
tencuiala de pe cuvinte
îți spun
în cărămizile vechi
e topit adevărul.
Nu mă lăsa să rătăcesc
fără nicio vină
bucuria iar îmi cade
de pe suflet
ca tencuiala lunecând
de pe cuvinte
îți spun
nu mă lăsa să mor
în cetatea uitată
în orașul nevăzut.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de singurătate și deznădejde, folosind imagini ale decăderii și uitării. Vorbitorul imploră să nu fie lăsat să moară în această stare de abandon, într-un loc uitat de lume.