Alexandru Lungu – Monolog
Pustie lucrarealunecare a nemișcăriise prelinge umbra umedă a igrasieiprin simțăminte.Într-o surpare măruntăse cojește și cadetencuiala de pe cuvinteîți spunîn cărămizile vechie topit adevărul.Nu mă lăsa să rătăcescfără nicio vinăbucuria iar îmi cadede pe sufletca tencuiala lunecândde pe cuvinteîți spunnu mă lăsa să morîn cetatea uitatăîn orașul nevăzut.