Versuri corectate și adnotate
Târziu. Pe boltă, trei pătrari de lună:E ca o floare mare, galben-dezvălităPe care vântul a despoiat-o de o petală.Eu trec prin singuratica cetateȘi-aud răsunetele pașilor mei rari,Sinistre cum se suie – ca niște lunatici –Pe acoperișe și pe vârfuri de biserici.Aud răsunetele pașilor mei rari,Cum își lovesc de ziduri frunteaȘi cum răsun-apoi din nou:Mai slab, … Citește mai mult
Oraș bătrân,cu străzi înguste,ce plin ești astăzi de ruine!Ce negre-s zidurile taleși ploi cum bat..Pe-acoperiș și prin tavane,prin pod, prin uși,prin geamurile sparte..Cum şuieră acum un vânttăios, pustiu,aducător de moarte.Oraș bătrân,cu bolta cenușie..Pe cer azi nu ai nicio steași nici lumini nu ardîn vechile bisericicu turnurile frânte..Nici nu s-aud refrenuriîn largul unui lac,ori sub balcon, … Citește mai mult
Noapte. Urnirea orelorse-mplinește fără îndemn.Taci – arătătoare se-oprescsuspinând pe ultimul semn.Sub porți ființele somnuluiintră – câini roșii și griji.Pe uliți subțire și-naltăploaia umblă pe cataligi.Vânt vechi și lung între zidurimai scutură luturi și fier.Mari semeni de altădatăo clipă s-arată și pier.Turn negru stă în picioareși-și numără anii învins.Taci, că sfântul de piatrăaureola în noapte și-a … Citește mai mult
Ne-am lăsat orașele spânzurate-n oroare– și trenurile, acele trenuri prin neguri..și râurile ce nu mai conteneau de soare..Plouă în lumea cealaltă.Norul e sângele meu.
Singurătatea e un orașÎn care ceilalți au murit,Străzile sunt curate,Piețele goale,Totul se vede deodatăDilatat în pustiulAtât de limpede sortit.Singurătatea e un orașÎn care ninge enormȘi nici un pasNu profanează luminaDepusă în straturi,Și numai tu, ochiul treazDeschis peste cei care dorm,Privești, și-nțelegi, și nu te mai saturiDe-atâta tăcere și neprihanăÎn care nimeni nu luptăȘi nu e … Citește mai mult
Pustie lucrarealunecare a nemișcăriise prelinge umbra umedă a igrasieiprin simțăminte.Într-o surpare măruntăse cojește și cadetencuiala de pe cuvinteîți spunîn cărămizile vechie topit adevărul.Nu mă lăsa să rătăcescfără nicio vinăbucuria iar îmi cadede pe sufletca tencuiala lunecândde pe cuvinteîți spunnu mă lăsa să morîn cetatea uitatăîn orașul nevăzut.