Se vor așterne umbre tot mai multe
Și tot mai singuri, vom vorbi cu noi;
O, suflete, amintirile s-asculte
Veni-vor, cum prin noapte trec strigoi.
Amurgul va fi umbră și uitare
Pe-a zilelor senină primăvară,
În noi cânta-va bucuria clară
Că am învins fatidica visare.
Și tot mai singuri risipi-vom flori,
Surâzători că am strivit robia —
Și-ncrezători în drumul spre noi zori
În suflet vom culege veșnicia.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a inevitabilei apropieri a umbrelor, dar și asupra capacității sufletului de a găsi consolare în amintiri și de a nutri speranța într-un viitor mai bun. Chiar și în singurătate, există o bucurie clară în depășirea obstacolelor și în culegerea veșniciei în suflet.