Deșteaptă-te, deșteaptă-te
Noaptea-a lăsat să cadă rumoarea astrelor
Mâinile mele te-au chemat pe deasupra secolelor
Tot peisajul e de miracol
Și-n brațele lui, roză mistică, trupul tău necorupt
În flăcări arde.
Pământul ne mai ține încă în tăcerea lui
În miresmele-n rășinele lui
leneș paradis stins
Dar mâinile mele nu se odihnesc
au și atins un spațiu invulnerabil
și pentru prima oară – deșteaptă-te, deșteaptă-te
o lume fără teamă ne acopere
din care-ieșim și-n care-intrăm
goi, fără oboseală
fără ieri și fără mâine.
Totul e trecere
Focul și cenușa lui
această scară de cristal ce urcă în Origine
Totul se-ntoarce la-nceputuri
lumea în cercurile ei
cerul în numerele lui
tu, eu
– și acest nimb de necrezut
ce ne-nfășoară-n candidele scutece
în scutecele-n care ne-am născut
în veacuri
în frageda, în verdea dimineață a lumii
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de renaștere și transformare spirituală. Sugerează un ciclu etern al vieții și al morții, în care totul se întoarce la origini, într-o lume pură și necoruptă.