Te doare să privești, te doare?
Azurul ca un sânge îți apasă pleoapele
Ca un cuțit gândul îți sfâșie sufletul
Lasă-l să te sfâșie, lasă-l
Nu va cunoaște nimeni secretul
Închide ochii asupra acestui arbore-n lacrimă
Ai la picioarele tale drumul, acest curcubeu
Singurătate, singurătate și-uimire
Pune piciorul, urcă, urcă.
Pe-același drum coborât
bulgăre de lumină
când veneai fraged de aurorele tale!
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de durere și singurătate profundă, sugerând o introspecție asupra unei căi parcurse și a pierderii inocenței. Vorbitorul pare să se confrunte cu o realitate aspră, îndemnându-se să accepte suferința ca parte a existenței.