O, cum m-a durut când mi-au pus pământ peste faţă…
Toţi au plecat apoi fără să pregete.
– «Furnicilor prietene, s-a făcut dimineaţă…! »
Simt roua cum se scurge printre degete.
S-a făcut dimineaţă pentru toţi
Şi pentru iubita mea oacheşe.. Cum o chema..?
Peste inima mea a crescut un pom
Şi la toamnă or să vie păserile să-l culeagă.
Se lăsa înserarea pe ochi şi pe mâini..
Au trecut de atunci zile şi săptămâni.
Sunt şi eu ca orice pom acuma,
Mă scaldă şuvoaiele, m-acoperă bruma.
Slabele, nevoiaşele mâini
S-au înnodat ca nişte rădăcini..
M-am întâlnit la fund cu mărimile vieţii,
Cu moaştele sfinţilor şi cu orbeţii.
În mine colcăie visele, viermii..
Sunt trup din livada verii şi a iernii.
Ce repede trec vremile dedesubt..!
Uite mă fărâm în fiece zi. Mă desfac..
Şi haina s-a rupt şi mâna s-a rupt
Peste inima mea a crescut un copac..
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele unei persoane decedate, îngropate în pământ, care se transformă treptat în natură. Vorbește despre trecerea timpului, uitare și acceptarea morții ca parte a ciclului natural.