Versuri corectate și adnotate
Când îmi vor cânta lopețile rugăciuni,zalele sărutându-mi-le,Eu voi privi nemernic pe nemernici și pe tăblița meava muri o fiară, un ucigaș.Laconic va cânta vântul cu mâinile în buzunareși vor fâșâi rochiile cerului răcit, lacrimiletoate vor atârna în pod, de sfori.Suflecând mânecile, cărarea se va întinde alene prin codri.Codrii care susură rugăciuni ziua și noaptea.Câinii toți … Citește mai mult
O, suflete, amintește-ți priveliștea murdarăCe-atât de mult cândva ne-a umilitÎn dimineața-aceea cu molcom cer de vară;Un hoit scârbos pe un prundis zvârlit.Își desfăcea, asemenea unei femei obscene,Picioarele și, puhav de venin,Nepăsător și cinic, își deschidea aleneRânjitul pântec de miasme plin.Putreziciunea asta se răsfăța la soareCare-o cocea adânc și liniștit,Vrând parcă să întoarcă Naturii creatoareTot ce-adunase … Citește mai mult
Dincolo de ușă, un oma intrat în descompunere. În zadarseara asta va înălța o rugăciuneîn ciudatul său Dumnezeu, care sunt trei, doi, unu,și își va spune că e nemuritor. Acumaude prevestirea morții saleși știe că e un trup care zace.Ești, frate, omul acesta. Să mulțumimpentru viermi și uitare.
Sunt câțiva morți în oraș, iubito,Chiar pentru asta am venit să-ți spun;Pe catafalc, de căldura-n oraș,Încet, cadavrele se descompun.Cei vii se mișcă și ei descompuși,Cu lutul de căldură asudat;E miros de cadavre, iubito,Și azi, chiar sânul tău e mai lăsat.Toarnă pe covoare parfumuri tari,Adu roze pe tine să le pun;Sunt câțiva morți în oraș, iubito,Și-ncet, … Citește mai mult
Acum e momentul.. adevarat!Am uitat..Stiu ca o sa ma trezesc odata dar as vrea sa dureze cat mai mult starea asta.Auzi?! Tu-ti aduci aminte din copilarie, oamenii, il socotesc rau pe acela care spune adevarul.E greu sa stii cum sa te porti, uneori exista datoria sa spui lucrurilor pe nume.Lasa iti aud gandurile si cand … Citește mai mult
Orchestre de vicii,ne cântă aria descompunerii,atât de îndrăgită de Timpul,care-și vinde eternitățile clipelor,prin bordelurile ierarhiilor,societăților de consum,disperare,cât mai frăgezită cu durere,pentru a satisface deliciile Morții,prin târgurile non-sensurilor existenței,tot mai obeze și puse pe harță,cu tot ce poate însemna a fi Iubire,și nu este raportat,Absurdului.
Încălzit de minciuniUdat cu minciuniEi domnesc în această cameră secretă a trandafirului.La adâncimea unui visCare se degradează.Aici se află o lume a noastrăO halucinație frumos veștejităSimțurile alunecă ușor până la paralizare.Îți voi lega gâtul cu fire de mătaseÎncât nu vei mai putea scăpa din nouTe voi însemna cu un marcar din trandafiri, te voi ridicaÎntr-o … Citește mai mult
Căldura nu mai poate în pernele cu fulgiși iese-n strada goală. Asfaltu-i plin de schele.Dacă te-ai duce-acum în fânuri să te culci,scoici de cenușă calde ți s-ar plimba sub pieleși lăbărțată-n curte, ziua și-ar roade zborul.Ce sâni pictați de tineri din arbori lângă trunchi!Femeile-adormite confuz își duc piciorulprin mucegaiul cretei:un tăvălit genunchiși-arată fiecare. Văzduhu-i singuratic,iar … Citește mai mult
Portrete ale clipei.vai chipurile lucrurilor cumîncetse descompun vai trăsăturile lor veştejitecu crăpături prin care tăcerea se prelingevai formele vai culorile cum se mucegăiescîn pământul reavăn frunzele putredeîn aerul jilav păsări cu zbor împăiatvai aromele timpului iute ofilite cum se prefirăvai sunetul lucrurilor surd şi calp cum se adună în timpanulmeuvai chipurile lucrurilor cumse descompun
Soldatul mărșăluia, mărșăluia,mărșăluiapână cândpână la genunchipicioruli se tocea, i se toceai se toceapână cândtrunchiulpână la coastei se tocea, i se toceai se toceapână cândpână la sprâncene orbeaorbea, orbeapână cândpărul lui iarbă neagră eraiarbă neagră era, iarbă neagră era.Un cal alb veneași o pășteași o păștea, și o păștea.I-ha-ha, i-hai-ha.