În temnița umedă zac zăvorât.
Un șoim, în robie de mic, amărât,
Tovarăș al meu, ciugulește-un hărțan
De carne, bătând din aripi lângă geam.
Se oprește, și capul spre geam întorcând
El parcă ghicește ascunsul meu gând.
Din ochi mă îndeamnă țipând, ca și cum
Mi-ar spune: „E vremea să mergem la drum!”.
Și tu ca și mine vrei liber să zbori.
Să mergem spre munții cu piscuri în nori,
Spre marea albastră, pe unde mereu
Cutreieră slobod doar vântul… și eu!”
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de libertate a unui om închis, care se identifică cu un șoim captiv. Ambii tânjesc după evadare și o viață liberă în natură.