Viață, fără rost, zadarnic dar,
Pentru ce mi-ai fost tu hărăzită?
Ce destin necruțător și-amar
Morții te-a supus să fii sortită?.
Ce putere dușmănoasă, rea,
M-a chemat din haos, și-a turnat
Patimă în inima mea grea,
Mintea cu-ndoieli a tulburat?.
N-am un rost, o țintă cel puțin,
Inima și mintea – o pustie,
Și mă sfâșie, cu tristu-i chin,
Monotona vieții gălăgie.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de deznădejde și lipsă de sens în viață. Naratorul se întreabă despre rostul existenței sale și se simte copleșit de monotonia și suferința vieții.