Poete, să nu cauți la dragostea mulțimii,
Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut,
Vei auzi județul și râsetul prostimii,
Dar să rămâi ca stânca posomorât, tăcut.
Ești crai: trăiește singur. Pe slobodul tău drum
Te du, unde te cheamă al minții tale zbor,
Desăvârșește-ți roada gândurilor de dor
Și n-aștepta răsplata a trudei nicidecum.
Ea este-n tine. Tu-ți ești înaltul tău județ
Ce aspru-ți hotărăște al muncii tale preț.
Ești mulțumit, artiste, ne-ndoios?.. Atunci.
Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar
Și clatine-ți temeiul sfințitului altar
Și pângărească-ți vatra înaltei tale munci.
Sensul versurilor
Piesa descrie soarta unui artist care trebuie să ignore validarea mulțimii și să se concentreze pe propria sa viziune și valoare interioară. Artistul trebuie să accepte singurătatea și să nu aștepte recunoaștere externă, deoarece adevărata răsplată se află în munca în sine.