Vreau inima-mi să se-nsenine –
Să-mprăștii visele în vânt?
Dar la răscruce nu știu cine
Mi-așteaptă ultimul cuvânt.
Se-nvăpăiază umbre mute,
E-aproape visul de sfârșit.
El capu-ntre genunchi și-ascunde,
De mine chipul și-a ferit.
Dar într-o infinită oră,
Când nicio lege nu va fi,
El, nelegitimă fantomă,
Printre oglinzi v-a rătăci.
Și-atunci, în casa mea pustie,
Un fel de chip va fi sosit.
Și voi vedea-n oglindă, vie,
Figura noului venit.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de melancolie și anticipare a sfârșitului. Vorbitorul se confruntă cu ideea morții și a destinului, reflectând asupra efemerității viselor și a inevitabilității schimbării.