Treci prin aurita cale
Mut și neîndurător.
Mistuie-n depărtare
Stolul albilor cocori.
Parcă țipete mâhnite
Se împrăștie în vânt.
Țese fire nesfârșite
Un păianjen triumfând.
Printre firele aceste
Soarele strălucitor
Bate-n oarbele ferestre
Din pereții care mor.
Pentr-un strai de sărbătoare
Toamna soarelui i-a dat
A speranțelor ardoare
Și avântul verii cald.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj melancolic, marcat de trecerea timpului și apropierea iernii. Natura este personificată, iar sentimentul general este unul de melancolie și acceptare a inevitabilului.