Se-aprinde și dispare
După codru-nnegurat,
Prin poieni de trec călare –
Iar văd focu-ndepărtat.
Astfel, focuri rătăcite,
lângă râu în ceas târziu,
Pe deasupra luncii triste
Vi spre mine, și eu viu.
Dar și noaptea, tu deodată
Intri-n stuful de metal.
Cu lumina-ndepărtată
Mă tot chemi spre alt hotar.
14 iunie 1901
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie interioară și o atracție misterioasă spre un ideal îndepărtat, simbolizat prin focuri rătăcitoare în peisaje naturale. Vorbește despre o chemare subtilă și persistentă spre un alt tărâm, poate spiritual sau emoțional.