Calea-i pieptișă. Eu urc ne-ncetat.
Seara-i sublimă. În poartă îți bat.
Bat-dar, distantă, tu nici nu tresari
Și peste tot nestemate presari.
Turnu-i înalt și amurgu-a murit.
Taina cea roșie-n turn s-a suit.
Cine-a dat foc? Oare cine-a-ndrăznit?
Turnu-i de Însăși Regina zidit.
Orice căluț de pe brâul sculptat
Scapără flăcări, ca fermecat.
Sus se avântă cupola, -n azur,
Joacă-n ferestre văpaia din jur.
Dangăt de clopot. Veșmântu-asfințit
De primăvară-i acum aurit.
Tu m-așteptai ca să vin la apus?
Poarta-i deschis-o? Focul l-ai pus?.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie dificilă spre o întâlnire misterioasă. Naratorul ajunge la un turn în flăcări, sugerând o așteptare plină de incertitudine și poate un pericol iminent.