Prin al neliniștilor foc
Și rece zbucium te apropii
De-acel dumnezeiesc soroc
Când ne-am opri în fața gropii.
Da, noul veac va răsări
Din vechi obide, de milenii,
Căci orice neam știe-a slăvi
Oricând, hulitele lui genii.
Și toți, ca ei, huliți se simt
Și plânge-a inimilor strună,
Și al dreptății paloș sfânt
Îl văd în norii ce se-adună.
Fie ca ziua n-a venit
Dară credința noastră-i una:
Disprețul, ura-l încunună –
Ea duce la măcel cumplit.
Mizați pe viața ca pe fante
Poeții simt în pieptul lor
Neliniști – cresc prevestitor,
Ca și în negrele briliante:
Ele, n visarea lor ciudată,
Dorm într-o rocă-ntunecată
Până în ziua când în ea
Se-aude scrâșnet de cazma.
Sensul versurilor
Poezia explorează sentimente de neliniște și apropierea de moarte, reflectând asupra destinului și a condiției umane. Versurile sugerează o lume în care disprețul și ura conduc la distrugere, în timp ce poeții simt prevestiri sumbre.