Șahmatovo.
Vara și toamna anului 1901.
Nu-i minte-n lume cerul să-l măsoare,
Azuru-i de neatins de pe pământ.
Doar serafimii uneori coboară
Aleșilor vreun sacru vis ducând.
Și-mi pare-așa pe Venus c-am văzut-o,
Cu trupul strâns într-o tunică grea,
Senină-n puritatea-i, nemăsurat de tristă –
Un vis suav pe chipu-i se citea.
Ea pe pământ fuse-se și-altădată,
Dar pentru prima oară-o-nconjurau
Nu mulți voinici, ci o galantă gloată..
Și straniu ochii ei adânci sclipeau.
29 mai 1901, Șahmatovo
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune contemplativă asupra cerului și a divinității, sugerând o legătură între lumea terestră și cea spirituală. Tonul este melancolic, accentuând frumusețea tristă a acestei conexiuni.