În jur – câmpia depărtată,
Un codru ars din temelii.
Mai jos – vâlceaua-nrourată,
Cu nimb de nouri plumburii.
Parcă n-ar fi nici depărtare.
Chemările cu toate pier.
O dezolantă deprimare
E vie-ntre pământ și cer.
Ea zi și noapte răscolește
Pe câmp movile de nisip,
Din când în când amar vuiește
Și tace-apoi – pentru un timp.
Tot ce-a trecut și ce va trece
E doar un mort și negru scrum.
Precum această criptă rece
A dragostei pierdute-n fum.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj dezolant și o stare de spirit melancolică, reflectând asupra pierderii și a trecerii timpului. Natura este personificată, iar sentimentul dominant este cel de tristețe profundă și deprimare.