De trei ani poarta-i descuiată
Și nu-i panopticul pustiu –
În gloată hâdă, deșănțată.
Grăbim… Ne-așteaptă ea-n sicriu.
Nu pare vie și nici moartă
Sub geamul raclei ei de preț.
Mulțimea beată și deșartă
Rostește vorbe de dezmăț.
Întinsă-i leneșă pe spate –
Să uiți pe veci, s-adormi așa…
În pieptul ei un șarpe, poate,
Își lapădă otrava sa…
Chiar eu, nemernic de ocară,
Cu ochi încercănați măsor
Frumu-i chip regesc de ceară
Întins în văzul tuturor…
Toți te privesc, ce-ți pasă ție…
Căci de n-ar fi sicriul gol
Te-aș auzi cum cu trufie
Rostești cu glasul tău domol:.
-Cădelnițați-mi. Racla plină
De flori să-mi fie, că-ntrecut
Eu în Egipt am fost regină –
Acum sunt pulbere și lut.
-Regină! M-ai vrăjit și moartă!
Rob prin Egipt m-am vânturat,
Dar azi mi-e sorocit de soartă
Să fiu poet și împărat!.
Din raclă nu simți că Rusia
Ca Roma-n slăvi te-nalță-acum?
Că eu și Cezar pe vecie
Egali sântem pe-al sorții drum?.
Am amuțit. Privesc. Tăcere.
Doar pieptu-i freamătă ușor
Sub valul alb – aud stinghere
Cuvinte care-mi vin în zbor:.
Stârneam furtuni în lumea toată,
Azi măreția mi-o-ncunun
Cu hohote de târfă beată
Și lacrimi de poet nebun.
Sensul versurilor
Piesa descrie o vizită la sicriul Cleopatrei, unde naratorul reflectă asupra măreției trecute a reginei și asupra decăderii ei finale. Se explorează tema efemerității gloriei și a inevitabilității morții, contrastând trecutul grandios cu prezentul umil.