Cineva obsedant îmi stă-n cale.
Alb, se uită-n al beznelor ger.
Eu pășesc tulburat pe cărare,
El se trage-ntr-o parte, stingher.
Mă încearcă vedenii ciudate..
Parcă-alături de el aș vedea,
Lângă zidul de piatră, departe,
Pe regina albastră a mea.
Îi e frică de el, mi se pare –
Logodită-i cu-al iernilor ger.
Fără viață, el stă pe cărare,
Eu pășesc – nemurirea – mi-e țel.
Dar zadarnic m-avânt. Libertatea
N-o regretă regina defel..
Ei, cel alb, care-mprăștie moartea,
Se tot uită-n al beznelor ger.
16 decembrie 1901
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Poezia explorează o obsesie întunecată și o iubire pierdută, posibil inaccesibilă, într-un cadru rece și funerar. Naratorul este tulburat de o prezență obsedantă și de viziunea unei regine albastre, sugerând o luptă interioară cu moartea și dorința de nemurire.