Iarna pe ger și în arșița verilor
Râdeți, ori stați lângă groapă plângând..
Vreau să-mi gonească amaru-așteptărilor
Sunetul slab, neștiut pe pământ.
Iată-l – se-aude. Din toate puterile
Cerc să-i dau viața, urechea-mi ascut,
El care-mi vede sporind așteptările
Firul și-l trage ușor, nevăzut.
Marea e-n clocot? Ori aripa-și flutură
Pasărea Pheonix cântând arzător?
Vreme-ai oprită? Ori merii se scutură?
Poate că îngerul trece în zbor?.
Orele trec, de lumesc purtătoare.
Sunet, mișcări și lumini cresc mereu.
Zilele stinse, privesc viitoarele,
Nu e prezent, nici părere de rău.
Sufletu-i nou. Iar la graniță-i sunetul.
Graniți noii puteri s-a deschis.
Sufletul cade. Blestemu-i ca tunetul :
Mintea-i mai tare. A-nvins. A ucis!.
Stă-n colivia ei rece și jalnică
Pasărea-mi slobodă, bună, săgalnică,
Ea, care moartea vroia să mi-o ia,
Ea, care duhul să-mi scape vroia.
Hei! Colivia-n amurg aurită e!
Grații puternice, , mari de oțel..
Pasărea-mi veselă, astăzi smerită e –
Cântă la geam, legănând un inel.
Cântu-i știut și-s tăiate aripile!
Voi depănați lângă geamuri vreun gând,
Eu, parcă-aud cum își picură clipele
Aripa harului iar fluturând!.
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta interioară a artistului cu propriile sale demoni și sacrificiul necesar pentru a crea. Metafora păsării în colivie sugerează pierderea libertății și a inspirației, dar și acceptarea condiției artistice.