Acolo, -n umbra cenușie,
Clipește-o candelă-n amvon.
Curând privi-va noaptea vie
În ochii tăi fără de somn.
Vorbind de sfânta-nțelepciune,
Spre lume-auzul ți-l apleci.
Sub bolți – a umbrelor genune,
Aici – doar piatra bâncii reci.
Visu-ntâlnirii-ntâmplătoare
Aprins să cearnă arzător
Pe lumânări pâlpâietoare,
Peste icoane, peste flori.
Tăcerea mă inspiră iară
Și gândul nu ți l-am aflat.
Și porumbița se-nfioară,
Și șarpele e-nfiorat.
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare contemplativă într-un cadru religios, sugerând o căutare a înțelepciunii și o introspecție profundă. Imaginile evocă un sentiment de mister și sacralitate, unde tăcerea și simbolurile religioase inspiră și înfioară.