Poet mort pe eșafod.
Poet mort cu ochii străpunși.
Poet mort într-un duel.
Poet mort fiindcă a iubit această lume.
Poet mort pentru că a criticat această lume.
Poet mort pentru patrie.
Poet mort pentru patria celorlalți.
Poet mort din dragoste.
Poet mort din lipsă de dragoste.
Poet mort pentru libertatea noastră.
Poet mort pentru beția noastră.
Poet mort pentru zece mii de motive.
Poet mort pentru nici un motiv.
Poet mort precum o floare de liliac: e prea stupid.
Poet mort precum o păsărică botgros: nu plângeți.
Poet mort l-au spânzurat.
Poet mort nu a fost înțeles.
Poet mort sub povara cuvintelor.
Poet mort pentru că nu și-a găsit cuvintele.
Poet mort de a fi știut cine e.
Poet mort de a nu se fi cunoscut.
Poet mort ca să facă loc certitudinilor.
Poet mort spre a ne înfrumuseța îndoielile.
Poet mort așa cum cad arborii.
Poet mort pentru a nu deranja nepăsarea. – Tăcere, tăcere: aici, niciodată, un poet nu e mort.
Sensul versurilor
Piesa explorează multiplele motive pentru care un poet poate muri, fie literal, fie metaforic, subliniind sacrificiul și inadaptarea artistului într-o lume adesea nepăsătoare. În ciuda morții fizice, mesajul poetului continuă să rezoneze, sfidând uitarea.