Pentru Robert F. Roeming.
Găsesc neantul foarte confortabil:
mă simt bine
între pereții lui care o iau razna,
acoperișurile lui căscate
ca să invite steaua să-mi facă o vizită,
și fântânile lui
fără apă și muzică.
Sunt fericit că nu mai am
grija fericirii.
Un stejar mă întâmpină:
”Vei fi eu, voi fi tu”.
O barză adaugă:
”M-ar bucura să zbori în locul meu”.
Nu simt nevoia să exist.
N-am nici formă, nici prenume.
Seara sunt piatră și dimineața plantă.
Ceea ce dăinuie
din rațiunea mea
nu mai poate să se răscoale,
mai pot să fiu definit.
Cât de bogat e neantul:
veselă de aur,
orchestră blândă,
licorn în lesă,
castel de vis unde înveți uitarea.
Sensul versurilor
Piesa explorează confortul găsit în neant și renunțarea la grija fericirii. Vorbitorul acceptă lipsa de formă și identitate, găsind bogăție și pace în uitare.