O petală de trandafir
care valsează și se oprește.
Un scarabeu fericit că e tăcere.
Un silex care primește un suspin vagabond.
O fântână cu trei melodii.
Un fruct care doarme-n mireasma-i ușoară.
Un cer coborât fără motiv pe-acoperișuri,
ca să primească cine știe ce mângâieri.
O amintire transformată de o legendă.
Un pârâu întors la izvor,
în semn de respect.
Un cuvânt pierdut care-și găsește un loc
într-o limbă ospitalieră.
Și nimeni, nimeni care să-mi spună
că viața mea e prea scurtă,
că moartea mea e prea lungă.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a eternității morții, folosind imagini poetice din natură și elemente simbolice. Vorbitorul contemplă scurtitudinea vieții în contrast cu lungimea morții.