Aceleași grele taine pe ziduri cu tăceri,
Lumina cade-n pete mai vinete ca ieri.
Pe cadre ea așază o pastă grea de clipe,
Mai obosită vremea din goluri s-o-nfiripe.
Cu salbe lungi de gânduri se împletesc ispite. —
Din taina neființii cad gânduri risipite.
Trecutul se deschide din tomuri prăfuite,
O candelă-și adună luminile sfințite.
Pe chipul Preacuratei, de cedru și de aur,
Își picură tăcerea corole mici de laur.
Norod sfințit din veacuri icoanele cuprind,
Sub clipele ce jarul din zare îl aprind.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme ale spiritualității și ale trecerii timpului, reflectând asupra tăcerii și a luminii sacre prezente în obiecte și imagini religioase. Versurile sugerează o meditație asupra trecutului și a eternității, capturate într-o atmosferă contemplativă.