Din covorul verde pal,
Într-un joc de grații line,
Vă-nălțați spre zări senine
Tot parfumul cald, discret,
Vântul serii vă alintă
Și sărută cu nesățiu
Trupul vostru violet.
În petale ați strâns dorul
Sufletului ce vă plânge,
Când mireasma vi se stinge,
Tot mai trist și mai încet
Și când flori de întuneric
Se-ntretaie cu regrete
Peste stratul violet.
Cine oare vă va strânge
În cununi de-mpodobire,
Pentru jertfa de iubire?
Sau ce suflet de poet
Din înfiorarea voastră
O să smulgă visul lunii
Încrustându-și nemurirea
Într-un iris violet?
Sensul versurilor
Piesa descrie frumusețea efemeră a florilor de iris și dorul sufletului care le plânge dispariția. Se explorează teme precum iubirea, pierderea și efemeritatea vieții, folosind metafore florale.