Aș vrea tăcere multă, necurmată,
Sub un noian de flori să mă ascund;
În farmecul miresmelor de moarte
S-ascund tot ce dorit-am mai profund.
Aș vrea un val enorm de nepăsare
Să mă înalțe peste-al vieții gol. —
Cu înspumări de vis și alinare
Să mă îngrop în el ca-ntr-un lințol.
Apoi uitare multă nesfârșită
Statuie împietrită să rămân
Ca o vestală tristă a durerii,
Sub sfărâmarea unui cult păgân.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă de a evada din viață prin uitare și tăcere. Eul liric aspiră la o stare de nepăsare și la o retragere completă din suferințele existenței, căutând alinare în moarte și uitare.