Mângâie-mă, noapte,
Mângâie-mă-ncet.
Pe un fir de lună,
Spune-mi iar povestea
Unui trist poet.
Mângâie-mi extazul
Cu seninul tău.
Fă să-mi ațipească
Gândul trist
Și rău.
Numai el îmi știe
Visul de iubire,
—
Când brodat cu stele
Ceru-i patrafir
Cu aripi de aur
Prinse în safir.
Numai el e râsul ochiului pustiu,
Noapte cu seninul
Și argintul viu,
În genunchi cu tine
Și mă rog încet,
Spune-mi iar povestea
Tristului poet.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare de consolare și înțelegere în întunericul nopții. Vorbitorul se adresează nopții ca unei entități capabile să aline suferința și să reveleze sensul ascuns al unui poet trist.