Străbătând lumi de codri întregi,
Tu, în alb ce nu are cusur,
Te-ai înălţat până-n bolţi de azur,
Mai presus decât norii pribegi.
Cei din văiuri, în domuri cereşti,
N-or vedea, n-or pricepe nicicând
Că oştiri neguroase, pe rând,
Se topesc la picioare crăieşti.
Sensul versurilor
Piesa descrie o ascensiune spirituală și depășirea limitărilor terestre. Imaginea centrală este cea a unei entități pure care se ridică deasupra lumii, lăsând în urmă întunericul și neînțelegerea.