Te las aici ca pe o piatră-n râu,
Plecarea mea cu-ncetul să te spele
De tot noroiul lacrimilor mele,
De tot acest coșmar și-acest desfrâu.
O piatră ești sub fiecare val,
Lucrată-ndelung de cazna lumii
Și milă nu mi-i, și tristețe nu mi-i
C-arăți provocator și nupțial.
O piatră printre pietrele-așa reci,
Un luciu, o-nglodare, un ravagiu,
O piatră tresărind a naufragiu,
Cu mine câte-un pic, când plec, tu pleci.
Te simt zvâcnind către inelul meu
Și râul se ridică și tresare,
Că simte că te pierde-ncet în mare
Cu el rostogolindu-te mereu.
Te las aici, să te revăd aici,
Dar tu te duci înspre cetăți sărate,
Un vânt lăuntric către larg te bate,
În care val al mărilor vei fi?
Sensul versurilor
Piesa descrie o despărțire dureroasă, comparând persoana părăsită cu o piatră lăsată în râu. Poetul exprimă un amestec de tristețe și acceptare, anticipând transformarea inevitabilă a persoanei dragi odată cu trecerea timpului.