E amurg și mai rămân
Lângă foc și amintire,
Mă adun din risipire,
Și încep să cânt păgân.
A fi fire și nefire,
Nu mai știu ce mai îngân,
Umblă cineva la fân,
Simt venind miros subțire.
Taie cineva lucerna
Cu o coasă veche, grea,
Ca și când și-ar repeta
Că doar moartea e eternă.
Parcă-aș sta, parcă-aș pleca,
Parcă sunt altcineva.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a inevitabilității morții, folosind imagini din natură și amintiri personale. Naratorul se simte prins între dorința de a rămâne și nevoia de a pleca, confruntându-se cu propria identitate în fața trecerii timpului.