Mi-e frig de frigul celui ce-o să plece
Și nu va mai veni-napoi, în veci,
Și haina din cuier devine rece
Și mânecile la cămăși mi-s reci.
Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndată ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
Și l-a lăsat acolo, în pământ.
Mi-e frig de frigul lui, acum, că plouă
Și-n cimitir e apă cu prisos,
În timp ce viața ne e dată nouă,
El zace în sicriu acolo, jos.
Mi-e frig de frigul nopților de iarnă,
Când respirând prin viscole, postum,
Nămeții vor începe să se-aștearnă
Și el, sărmanul, se preface-n scrum.
Mi-e frig de frigul țurțurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.
Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Își joacă rolul ultim și-i e greu,
Că îl privește însuși Dumnezeu,
Și dintr-odată, prin schimbări profunde,
Mi-e frig de frigul lui. Mi-e frig de frigul meu…
Sensul versurilor
The song expresses a deep sense of coldness and loss, both physical and emotional, associated with death and remembrance. It reflects on the coldness of absence and the finality of death, emphasizing the pain and sorrow felt by the living.