Condamnă toți și numai unul iartă,
Când toți vorbesc se-aude cel ce tace,
Da semne de cădere și de pace,
Dezamăgită, tulburea mea soartă.
Ce vremuri de vremelnicii sărace,
Mi-am dejugat și tidva lângă poartă,
Și-acum aștept voios în noaptea moartă
Pe cineva să vină mai încoace.
E un tiran – de tirania pâinii –
Aicea în castelul fără geamuri
Și tigrii lui domestici sar în hamuri
Și-n lanțuri lupi se gudură, nu câinii.
Miroase a pustiu și a cenușă,
În beciuri e-o uzină de cătușe.
Sensul versurilor
Piesa descrie un castel medieval ca simbol al tiraniei și dezamăgirii. Vorbește despre așteptarea unei schimbări într-un loc marcat de pustiu și opresiune, unde chiar și animalele sălbatice sunt subjugate.