Rotiri solare, aştrii-n agonie.
Necunoscute ceruri sorb neantul,
Trăiesc şi mor visând tăcut Levantul,
Din clipa stearpă recompun vecie.
Se roagă-n taina lui hierofantul
Sporind lumina zilei ce-o să vie,
Dar zodii reci se sting peste câmpie
Şi prima rază şi-a vândut talantul.
Un univers şi-o stea clipind fierbinte,
Un altul şi alt astru decăzut
Şi peste toate-aceste sacre ţinte.
Domneşte, sus, un Soare Absolut.
Un leagăn e pe vechile morminte
Şi un mormânt în leagăn de-nceput.
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclul cosmic al morții și renașterii, sugerând că chiar și în agonia universului există o forță supremă, un Soare Absolut, care guvernează totul. Viața și moartea sunt văzute ca părți ale unui ciclu continuu, reprezentate de imaginea leagănului și a mormântului.