A E Baconsky – Elan Cinegetic

Lupul pădurii e mort – pielea de oaie
o poartă câinii de casă, țiganii în bâlciuri
umblă târând după ei urși împăiați
care dansează în lanțuri.
Fiare false atârnă de gratiile menajeriei,
vulturi cu ochi de sticlă planează-n văzduh –
castagnetele berzelor ritmează vidul
vitrinelor muzeului zoologic.
Și vânătorul își caută armele în panoplia uitată
și se culcă într-un sicriu lung
încrucișându-și mâinile pe lespedea din pronaos,
bucuros că nu se va mai trezi niciodată.

Sensul versurilor

Piesa descrie o lume în declin, unde simbolurile puterii și ale naturii sunt pervertite sau moarte. Vânătorul, dezamăgit de această realitate, alege să se retragă într-un somn etern, refuzând să mai participe la această lume coruptă.

Lasă un comentariu