În seri de vară-albastre, voi merge pe poteci
Printre țepoase grâne, strivind otava verde,
Și tipărindu-mi pașii în firele ei reci,
Îmi voi lăsa-n vânt părul – ușor să mi-l dezmierde.
Voi merge în tăcere, și fără nici un gând,
Dar îmi va crește-n suflet iubirea nesfârșită;
Ca un nomad umbla-voi, departe, străbătând
Prea fericit, Natura, ca lângă o iubită.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o conexiune profundă și senină cu natura. Naratorul găsește fericire și iubire nesfârșită în simplitatea și frumusețea peisajului natural, simțindu-se liber și în armonie cu mediul înconjurător.