Prin frunze, verde scrin în aur prins,
Într-un frunziș incert, minunăție
De flori în care-n somn sărutu-i stins,
Vioi, rupând suava broderie.
Și-arată ochii-un faun speriat,
Cu dinții albi mușcând flori roșii, sare.
Brun-sângerie, ca vin vechi, curat,
Sub ramuri buza-i hohotește tare.
Fugind ca veverița, -n urma lui,
Prin frunze râsul său mai trece.
De-un căldăruș se teme-al Codrului
Sărut de aur ce se reculege.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică și misterioasă din natură, populată de un faun speriat. Motivul sărutului stins și teama faunului sugerează o pierdere a inocenței și o melancolie subtilă.