Pân’ la inerta-mi înserare
Puțin de tot a mai rămas –
Clopotnițele-s cântătoare
Și zburătoarele dau glas.
Stiletul tău gingaș-subțire
În suflet îmi pătrunde-ncet.
Străina primăvara vine –
Iluminat, slăbit, aștept.
Ce-i între noi e-o întâmplare.
Iluzii dulci și vani fiori
M-au condamnat la adorare
Chemându-te din albe țări.
Și triste-n zarea infinită
Acele glasuri mor muți,
Când bolta mea, învăluită
În umbre grele, va muri.
Sensul versurilor
Poezia explorează tema sfârșitului și a apropierii morții, împletită cu sentimente de iubire pierdută și nostalgie. Vorbitorul așteaptă sfârșitul, marcat de o melancolie profundă și amintiri ale unei iubiri idealizate.